1. De ce sunt importante problemele şi tehnicile comunicării?

a) pentru că e o trăsătură specific umană;

b) pentru a avea succes în viaţă;

c) pentru a avea succes în profesie;

d) pentru a şti să vorbim şi scriem

 

2. Ce înseamnă a comunica?

a) a spune;

b) a scrie;

c) a influenţa;

d) a stabili legături

 

3. Cîte elemente/instanţe are situaţia comunicaţională?

a) 2;

b) 3;

c) 4;

d) 6.

 

4. Enumeraţi elementele/instanţele situaţiei comunicaţionale

 

5. Cîte funcţii îndeplineşte mesajul în situaţia comunicaţională?  

a) 2;

b) 3;

c) 4;

d) 6

 

6. Enumeraţi funcţiile mesajului în situaţia comunicaţională  

 

7. Descrieţi grafic poziţia emiţătorului şi a receptorului în situaţia comunicaţională ideală: "a înţelege pe cineva mai bine decât s-a înţeles el însuşi":

a) două cercuri paralele;

b) două cercuri suprapuse;

c) cercul receptorului mai mare decît cercul emiţătorului;

d)  cercul emiţătorului mai mare decît cercul receptorului;

 

8. Descrieţi grafic poziţia emiţătorului şi a receptorului în situaţia comunicaţională ideală:  " a vorbi fiecăruia pe limba lui":

a) două cercuri paralele;

b) două cercuri suprapuse;

c) cercul receptorului mai mare decît cercul emiţătorului;

d)  cercul emiţătorului mai mare decît cercul receptorului;

 

9. De unde provine abilitatea de a comunica?

a) e darul lui Dumnezeu;

b) din învăţare;

c) din zestrea genetică;

d) atît din învăţare, cît şi din zestrea genetică

 

10. Cîte tipuri principale de semne există?

a) 4;

b) 2;

c) 3;

d) 7

 

11. Enumeraţi tipurile principale de semne

 

12. Cum se numesc semnele între semnificatul şi semnificantul cărora există un raport cauzal?

a) cauze;

b) condiţii;

c) efecte;

d) indici

 

13. Cum se numesc semnele între semnificatul şi semnificantul cărora există un raport de analogie?

a) metafore;

b) metonimii;

c) analogii;

d) icon-uri

 

14. Cum se numesc semnele între semnificatul şi semnificantul cărora există un raport stabilit convenţional?

a) indici;

b) icon-uri;

c) simboluri

 

15. De ce e preferabil să începem studiul comunicării din perspectiva interpretării şi înţelegerii ?

a) pentru că asta este ordinea din manual;

b) pentru că interpretarea şi înţelegerea sunt mai ample decât exprimarea sentimentelor şi formularea ideilor;

c) pentru că e mai bine să ascultăm mai întîi;

d) pentru că aşa e politicos.

 

16. Cum se numeşte teoria interpretării?

a) hermeneutică;

b) comprehensiune;

c) explicitate;

d) semiologie.

 

17. În raport cu situaţia comunicaţională, interpretarea are în vedere: contextul, subtextul şi                                .

a) dorinţa;

b) intenţia;

c) pretextul;

d) decizia.

 

18. În ceea ce priveşte situaţia comunicaţională în raport cu mesajul, interpretarea are în vedere la ce                              răspunde mesajul?

a) dorinţă;

b) intenţie;

c) întrebare;

d) problemă.

 

19. În ceea ce priveşte mesajul (textul): înţelegerea merge de la                                

  a) emiţător la receptor;

b) receptor la emiţător;

c) părţi la întreg;

d) părţi la întreg şi de la întreg la părţi.

 

20. Regula hermeneutică principală este aceea de a                               

  a) asculta cu maximă atenţie pe celălalt;

b) te pune în locul celuilalt;

c) nu vorbi neîntrebat;

d) te gândi la ceea ce spune celălalt.

 

21. Soluţia optimă pentru eficientizarea lecturii este să ne organizăm lecturile după două trepte de viteză diferite:                         

 a) lectura rapidă;

b) scanare;

c) citire superficială;

d) lectura aprofundată.

 

22. Care credeţi că este cea mai importantă indicaţie de limbaj verbal în ascultarea activă?

  a) puneţi întrebări deschise;

b) parafrazaţi;

c) încurajaţi şi manifestaţi-vă empatia;

d) rezumaţi.

 

23. Care credeţi că este cea mai importantă indicaţie de limbaj verbal în ascultarea activă? 

a) fiţi atenţi la contactul vizual;

b) fiţi atenţi la limbajul corporal;

c) fiţi atenţi la distanţa interpersonală;

d) fiţi atenţi la îmbrăcămintea celuilalt.

 

24. Metacomunicarea ("metalimbajul") ne propune interpretarea cuvintelor şi expresiilor pentru                                                                   

 a) a ne înţelege mai bine cu ceilalţi;

b) a ghici intenţiile şi ideile vorbitorului;

c) pentru a descoperi subtextul mesajului;

d) pentru a ne arăta superioritatea.

 

25. Ce transmite limbajul corporal?

a) conţinuturi analogice;

b) conţinuturi digitale;

c) informaţii;

d) atitudini.

 

26. Ce semnifică gestul de a sta cu mâinile încrucişate?

a) că îi este frig;

b) că se apără;

c) că hainele sunt prea largi;

d) că vrea să pară interesant.

 

27. Ce semnifică gestul de a sta cu picioarele încrucişate?

a) că îi este frig;

b) că se apără;

c) că hainele sunt prea largi;

d) că vrea să pară interesant.

 

28. Ce semnifică gestul de a se lovi cu mâna peste frunte?

a) că regretă;

b) că se apără;

c) că are o idee;

d) că vrea să pară interesant.

 

29. Ce semnifică gestul de a se lovi cu mâna peste ceafă?

a) că regretă;

b) că se apără;

c) că are o idee;

d) că vrea să pară interesant.

 

30. Ce semnifică gestul de a se trage de ureche?

a) că regretă ceea ce aude;

b) că îl jenează ceva acolo;

c) că a auzit ceva;

d) că are o idee.

 

31. Ce semnifică gestul de a se trage de nas?

a) că regretă ceea ce aude;

b) că îl jenează ceva acolo;

c) că a auzit ceva;

d) că şi-ar fi dorit mai multă intuiţie.

 

32. Ce semnifică gestul de a se scărpina pe gât sau de a trage de gulerul cămăşii pentru a-l lărgi?

a) că regretă ceea ce aude;

b) că îl jenează ceva acolo;

c) că a auzit ceva;

d) că se simte strâmtorat de situaţie.

 

33. Ce semnifică gestul de a privi deasupra liniei ochilor?

a) că regretă ceea ce aude;

b) că are în faţa ochilor o imagine;

c) că a auzit ceva;

d) că are o idee.

 

34. Cum trebuie interpretate gesturile limbajului corporal?

a) unul câte unul;

b) în funcţie de context;

c) grupat;

d) după intuiţia de moment.

 

35. Ce însemnă distanţele interpersonale în limbaj corporal?

 a) distanţele în limita cărora poate fi receptat limbajul;

b) distanţele în limita cărora poate fi interpretat limbajul;

c) distanţele de politeţe;

d) semnele în limbaj corporal ale relaţiilor interpersonale.

 

36. De ce trebuie să considerăm comunicarea drept o formă de acţiune?

a) pentru că aşa scrie în manual;

b) pentru că unele teorii susţin acest lucru;

c) pentru că putem astfel organiza mai bine comunicarea;

d) pentru că prin comunicare reuşim să realizăm ceva la fel ca prin orice acţiune.

 

37. Ce cotează cel mai mult pentru o comunicare eficientă?

a) intuiţia;

b) controlul şi programarea;

c) calităţile personale;

d) programarea şi controlul.

 

38. O bună comunicare se defineşte prin aceea că mesajul emis corespunde           .

a) intenţiilor vorbitorului;

b) mesajului receptat

c) intenţiilor ascultătorului;

d) bunei comunicări.

 

39. Comunicarea înseamnă emiterea unui mesaj verbal însoţit de          

a) argumente;

b) sinceritate;

c) componente neverbale;

d) privire, zîmbet, gesturi.

 

40. Pentru ameliorarea laturii verbale a mesajului:

a) exprimaţi ceea ce gîndiţi cît mai direct, precis şi simplu posibil;

b) nu transmiteţi decît puţine informaţii deodată;

c) fiţi sinceri;

d) fiţi calmi.

 

41. Pentru ameliorarea laturii nonverbale a mesajului (pentru limbajul corporal):

a) trebuie să fiţi conştienţi de impactul elementelor neverbale asupra sensului mesajului

b) trebuie să arătaţi bine;

c) trebuie să observaţi şi să interpretaţi adecvat mesajul interlocutorilor;

d) trebuie să fiţi bine îmbrăcat.

 

42. Cuvintele pot avea multiple semnificaţii, dar sunt lipsite în general de                          , pe cînd fraza/propoziţia alcătuită din cuvinte are                                  .

a) rezonanţă şi implicaţie;

b) sentimente şi argumente;

c) informaţii şi emoţii;

d) sens şi referinţă.

 

43. Tipurile discursurilor sau mesajelor se stabilesc în funcţie de:

a) prezenţa, proximitatea, depărtarea sau absenţa interlocutorului;

b) existenţa sau nu a schimbului de mesaje;

c)  faptul dacă sunt scrise sau rostite;

d) faptul dacă sunt ascultate sau citite.

 

44. Cele două mai importante tipuri ale CV-ului sunt:

a) biografic;

b) cronologic;

c) ficţional;

d) funcţional.

 

45. Cu cît eşti mai în vârstă sau într-o poziţie ierarhică mai bună CV-ul trebuie să fie mai          .

a) bogat;

b) frumos;

c) scurt;

d) lung.

 

46. Alcătuiţi CV-ul pentru a răspunde la întrebarea implicită a angajatorului:                                                          .

a) cât de mult vă va place vouă;

b) şi cât de mult o să-i placă lui;

c) cât de eficient veţi fi;

d) şi cât de bine vă veţi integra în organizaţia sa.

 

47. În CV menţionează mai degrabă realizări                                                        decât responsabilităţi pentru că abilităţile şi priceperea sunt mai apreciate decât experienţa.

a) cantitative şi calitative;

b) spectaculoase şi decisive;

c) decât experienţă şi mai degrabă ce ai făcut efectiv;

d) care să te pună în lumină şi să-ţi arate valoarea.

 

48. CV-ul e preferabil să conţină doar informaţii pozitive, orice altceva poate fi explicat mai bine

a) în scrisoarea de intenţie;

b) în scris;

c) la interviu;

d) la o discuţie particulară.

 

49. E important să treci în CV realizările din activităţile non-profit sau non-profesionale, pentru că ele exprimă calităţile tale de  

a) inteligenţă şi profesionalism;

b) hărnicie şi eficienţă;

c) respectabilitate şi sociabilitate;

d) a fi pe fază şi a profita de context.

 

50. Scrisoarea de intenţie însoţeşte CV-ul ca să arate că aţi înţeles caracteristicile postului şi să indice motivele pentru care cererea voastră trebuie

a) tratată cuviincios;

b) luată în considerare;

c) oferită şefului de personal;

d) arătată directorului.

 

51. Consideră interviul nu ca un schimb de informaţii, ci ca pe o

a) afacere;

b) întâlnire;

c) discuţie sinceră;

d) acţiune.

 

52. O altă metodă bună pentru nevoile urgente de redactare a unui text sau a unei expuneri, dar care funcţionează foarte bine şi în elaborarea dizertaţiilor pentru cei care nu au o cunoaştere detaliată a temei şi problemelor este  

a) „schema arborescentă”;

b) „planul în trepte”;

c) „planul în scară”;

d) „schema în spirală”.

 

53. Organizarea lucrării presupune respectarea unei

a) bipartiţii;

b) tripartiţii;

c) cvadripartiţii;

d) monopartiţii.

 

54. În cazul expunerii accentul este pe transmiterea de informaţii, în cazul prezentării pe construirea unei anumite

a) relaţii;

b) opţiuni;

c) decizii;

d) argumentaţii.

 

55. Desigur, Cicero vorbeşte în general despre orator ca şi cum ar vorbi despre un actor. Dar în cea mai mare măsură oratorul este                          atunci când face o prezentare.

a) simpatic;

b) ambiţios;

c) intelectual;

d) actor.

 

56. Anumite cuvinte trebuie spuse pentru că personajul doreşte ceva iar pronunţarea cuvintelor îl va ajuta să obţină ceea ce doreşte. La fel cel care vorbeşte: el trebuie să acţioneze prin vorbele sale asupra publicului, să-l convingă să gîndească, să simtă sau

a) să dorească ;

b) să facă ceva;

c) să câştige;

d) să învingă.

 

57. Principiul unei prezentări este: În loc de “despre ce vreau să vorbesc?”, întreabă-te

a) “oare ce au nevoie să audă?”;

b) „oare ce au ei de câştigat”;

c) „oare ce au ei de pierdut”;

d) „oare ce au ei de economisit”.

 

58. Pentru că orice comunicare orală este mai degrabă relaţie decît conţinut, nu contează atît ce spui,

a) ci argumentaţia;

b) ci cum spui;

c) ci ideile;

d) ci adevărul.

 

59. În comunicarea orală înţeleasă ca relaţie, personalitatea, adică stilul existenţial este o o importanţă primordială Nu comunici celorlalţi ce ştii, nu comunici celorlalţi ce vrei, ci comunici celorlalţi ceea

a) poţi;

b) vrei;

c) ce eşti;

d) ce eşti motivat.

 

60. Într-un discurs începutul şi încheierea sunt esenţiale; îndată ce le ai, poţi

a) să te odihneşti;

b) să faci altceva;

c) redacta restul;

d) pronunţa discursul.

 

61. Oratorul trebuie să fie un actor al vorbirii. Aşa cum încă Cicero ne atrage atenţia, acţiunea oratorică se bazează mult pe

a) elocinţa corpului;

b) argumentaţia inteligentă;

c) imaginile frumoase;

d) gândurile înălţătoare.

 

62. Demonstraţia este o operaţie mentală de logică deductivă care organizează propoziţiile legîndu-le una de alta în chip

a) inteligent şi frumos;

b) ordonat şi metodic;

c) organizat şi în trepte;

d) evident şi necesar.

 

63. A şti cînd să argumentezi este la fel de important ca a şti cum să

a) procedezi;

b) gândeşti;

c) argumentezi ;

d) te impui.

 

64. Raţionamentul este punerea în relaţie a două judecăţi pentru a obţine drept concluzie o a treia judecată. Conţine numai trei termeni: major, minor, mediu; termenul mediu nu poate apărea în concluzie. Adevărul concluziei decurge din adevărul

a) termenului major;

b) termenului minor;

c) termenului mediu;

d) ambelor premise.

 

65. Argumentul de succesiune este un argument care merge:

a) de la esenţă la manifestările sale;

b) de la cauză la efect;

c) de la evenimentul empiric particular la legea generală;

d) de la simplu la complex.

 

66. Argumentul de coexistenţă este un argument care merge:

a) de la esenţă la manifestările sale;

b) de la cauză la efect;

c) de la evenimentul empiric particular la legea generală;

d) de la simplu la complex.

67. Argumentarea prin exemplu este o argumentare care merge:

a) de la esenţă la manifestările sale;

b) de la cauză la efect;

c) de la evenimentul empiric particular la legea generală;

d) de la simplu la complex.

 

68. Stilul este:

a) o măiestrie a scrierii;

b) o creativitate expresivă personală;

c) o încercare dificilă;

d) un dar al lui Dumnezeu.

 

69. Cele două principale figuri poetice, metafora şi metonimia sunt          .

a) figuri retorice;

b) expresii stilistice;

c) forme ale vorbirii;

d) comparaţii şi substituiri ascunse

 

70. Cîte axiome ale comunicării a formulat Paul Watzlawick (Şcoala de la Palo Alto)?

a) 4;

b) 2;

c) 3;

d) 7

 

71. „Orice comunicare prezintă două aspecte:                         , în aşa fel încât cel de-al doilea îl include pe primul şi, ca urmare, este o metacomunicare.”

a) informaţia şi argumentarea;

b) forma şi conţinutul;

c) conţinutul şi relaţia;

d) relaţia şi informaţia

 

72. „Fiinţele umane folosesc două moduri de comunicare:                         . Limbajul        posedă o sintaxă logică foarte complexă şi foarte comodă, dar e lipsită de o semantică adecvată relaţiei. în schimb, limbajul             posedă semantica, dar nu şi sintaxa adecvată unei definiri neechivoce a relaţiilor”

 a) oral şi scris;

b) logic şi poetic;

c) matematic şi literar;

d) digital şi analogic

 

73. „Orice schimb (tranzacţie) în comunicare este                        , după cum se bazează pe egalitate sau pe diferenţă.”

a) în cîştig sau în pierdere;

b) simetric sau complementar;

c) avantajos sau dezavantajos;

d) corect sau incorect

 

74. „Natura şi durata unei relaţii depind de    ________    de comunicare între parteneri.”

a) punctarea secvenţelor;

b) intensitatea legăturilor;

c) puterea raporturilor;

d) forţa sentimentelor

 

75. Cum se începe o conversaţie:

a) direct şi tranşsnt;

b) nu se începe negativ, nici abrupt;

c) cu aserţiuni;

d) cu  întrebări

 

76. Cum menţinem conversaţia fluentă:

a) vorbind mult;

b) folosind ascultarea activă şi participativă;

c) folosind informaţiile care ne sunt oferite în răspuns;

d) spunînd interlocutorului că avem timp suficient

 

77. Ce este Analiza Tranzacţională (AT) a lui Erich Berne?

a) o analiză a afacerilor;

b) o analiză a schimburilor comerciale;

c) o analiză a stărilor eului;

d) o analiză a schimburile de cuvinte, de mesaje sau de stimuli

 

78. Între cine şi cine are loc comunicarea conform Analizei Tranzacţionale (AT) a lui Erich Berne?

a) între emiţător şi receptor;

b) între destinator şi destinatar;

d) între orice persoane diferite;

d) între diferitele stări ale eului celor doi interlocutori

 

79. Ce trebuie evitat în comunicarea asertivă?

a) simptomul verbal al bucuriei;

b) simptomul verbal al umilinţei;

c) simptomul verbal al al agresiunii;

d) simptomul verbal al entuziasmului

 

80. Ce este comunicarea cu sinele din punctul de vedere al Programării Neuro-Lingvistice?

a) când nu le spui celorlalţi ce gândeşti despre ei;

b) planurile tale ascunse;

c) dorinţele tale ascunse;

d) comunicarea cu straturile profunde şi inconştiente ale aparatului psihic.

 

81. Ce asociere se stabileşte între cuvinte şi percepţii, în general între harta lumii din mintea noastră şi canalele senzoriale prin care percepem lumea?

a) bună;

b) rea;

c) disociativă

d) selectiv preferenţială

 

82. Cum putem influenţa prin cuvinte stările emoţionale ale propriei conştiinţe?

a) fără voinţa noastră;

b) prin voinţa noastră;

c) folosind limbajul pozitiv;

d) vorbind frumos.

 

83. Prin ce tehnici putem comunica cu inconştientul nostru?

a) strigând tare;

b) vorbind oglinzii;

c) folosind autosugestia;

d) cântând.

 

84. În ce scop este folosit procedeul oglindirii în Programarea Neuro-Lingvistică?

a) pentru a ne corecta ţinuta;

b) pentru a arăta bine;

c) pentru a crea un raport;

d) în scopuri de antrenament.

 

85. În ce rezidă diferenţa comunicaţională de gen dintre bărbaţi şi femei?

a) bărbaţii sunt mai puternici;

b) femeile sunt mai frumoase;

c) bărbaţii gândesc spaţial;

d) femeile gândesc relaţionar.

 

86. Vorbirea                          este o specialitate a femeilor şi are un scop precis: să construiască noi relaţii interumane şi legături cu ceilalţi evitând orice formă de agresivitate, certuri sau păreri contrare (la fel procedează şi orientalii).

a) directă;

b) pe ocolite;

c) sentimentală;

d) logică.

 

87. Bărbatul nu se poate concentra în acelaşi timp pe limbajul corporal şi pe cel         . Pentru ei este mai importantă logica termenilor.

a) semantic;

b) scris;

c) sentimental;

d) raţional.

 

88. Zâmbetul şi sensibilitatea la                           diferenţiază sexele mai mult decât alte caracteristici.

a) insulte;

b) vorbe de alint;

c) limbaj verbal;

d) limbaj corporal.